Publicatia americana Ward's Auto a realizat un top al celor mai bune interioare de masini, stabilind cate un castigator pentru noua categorii diferite. Jurnalistii de peste Ocean au ales dintr-o lista care continea atat modele europene, cat si americane, fiecare dintre acestea fiind analizate in decurs de doua luni prin testele la care au luat aparte acestia. Pentru a elimina pe cat posibil elementul subiectiv din peisaj, juriul a stabilit o serie de categorii de vot, fiecare interior fiind notat la capitolele design, selectia si calitatea materialelor, finisari, ergonomie, grad de informatie oferita soferului, siguranta, valoare si confort.
La capitolul Modele cu pret redus, castigatorul a fost desemnat Honda Fit Sport, versiunea americana a lui Honda Jazz. Modelul nipon de clasa mica a fost ales in top de jurnalistii americani datorita perceptiei clitative inalte pe care o emite interiorul sau si pentru designul inteligent de care acesta dispune.
La categoria Cel mai cool interior, nou-lansatul Kia Soul a atras atentia tuturor prin culoarea rosie omniprezenta si prin luminile interioare care clipesc in ritmul muzicii. La capitolul Modele premium, distinctia merge la Acura, marca americana de lux a celor de la Honda, care a atras atentia jurnalistilor prin interiorul modelului TL. Un model drag europenilor, Volkswagen Passat CC, primeste marele premiu pentru interior la categoria Modele cu pret abordabil.
Un alt model 100% european, Audi A4, a fost apreciat de americani la categoria Cel mai bun redesign interior, iar Cel mai apreciat interior al unei masini sport ii apartine nou-lansatului 370Z, dispunerea comenzilor si a ceasurilor de pe bord fiind foarte apreciata de jurnalistii americani.
La capitolul Armonie in designul interior a fost desemnat castigator Lexus RX450h, in timp ce un model 100% american, Ford Fusion Hybrid, a primit premiul suprem pentru Cel mai bun afisaj grafic. In sfarsit, categoria Cea mai bune expresie a brandului a fost adjudecata de Cadillac CTS-V.