Home :  Stiri auto  : Politia Rutiera a primit un Leon Cupra ...

Stiri auto

2011-05-15

Politia Rutiera a primit un Leon Cupra

Secţia de Poliţie Autostrăzi a primit spre testare, pe întreaga perioadă a verii, un autovehicul Seat Leon Cupra. Autovehiculul, destinat patrulării pe Autostrada Soareului, a fost echipat cu toate sistemele specifice unei maşini de Poliţie Rutieră.

Seat Leon Cupra, cea mai puternică maşină a mărcii, accelerează de la 0 la 100 km/h în 6,4 secunde şi poate atinge o viteză maximă de 247 de km/h.

“Suntem încântaţi de iniţiativa celor de la Porsche România. Ne bucurăm că eforturile noastre de a asigura un trafic sigur şi civilizat ne sunt împărtăşite şi că vom avea la dispoziţie spre testare o maşină performantă.

Vom avea posibilitatea de a acţiona cu maximă rapiditate pe un tronson unde şoferii sunt tentaţi să depăşească limita legală de viteza”, a spus reprezentantul Inspectoratului General al Poliţiei, şeful Secţiei de Poliţie Autostrăzi, comisarul-şef de Poliţie, George Grigore.

“Prin acest proiect ne dorim să participăm efectiv la asigurarea unui trafic sigur şi civilizat. Astfel, sperăm ca numărul accidentelor cauzate de viteză, mai ales cele grave, să scadă”, a spus Bogdan Militaru, director marca SEAT.

Dotări speciale:

- sistem de avertizare optică acustică Federal Signal Corporation format din rampă luminoasă cu tehnologie LED de mare intensitate tip Sputnik
- profil redus pentru creşterea aerodinamicii
- sirenă electronică cu sistem de control digital cu putere nominală 100 W
- sistem radar de ultimă generaţie Decatur Electronics Genesis II Select
- procesor digital 32 biţi, banda K măsurare în regim staţionar şi în mişcare, funcţie antidetector radar, identificare automată a direcţiei de circulaţie a autovehiculului-ţintă. - sistem de înregistrare video Martel Electronics MDE2
- sistem digital înregistrare HD
- cameră cu zoom optic 22x (zoom total 242x), microfon wireless 2,4GHz pentru înregistrare în afara autovehiculului, proiectat să reziste la impact de până la 50 G şi sistem electronic de identificare a utilizatorului.









 10-02-2012

Reclama


  second hand  |  service-uri auto  |  dealeri auto  |  tractari  |  magazine  |  taxi  |  rent a car  |  financiar  |  legislatie  |  stiri  |  blog  |  contact 
Masini Consiliere Auto Mobilpay