Auto Cobalcescu, dealer Dacia si Renault, estimeaza ca-si va creste cu 37,5% afacerile anul acesta, pana la 22 milioane de euro, pe seama colaborarii cu Politia Rutiera si cu societatile de asigurare. Dealerul auto a identificat aceasta oportunitate de business pe langa extinderea activitatii pe segmentul masinilor de ocazie si impulsionarea sectorului postvanzare. In 2008, cifra de afaceri a companiei a fost de 16 milioane de euro.
"Unul dintre principalele noastre avantaje competitionale este insa colaborarea cu birourile sectiilor de accidente usoare pentru sectoarele 4 si 5 ale Politiei Rutiere, pe care le gazduim in sediul nostru. Tot in cadrul complexului, am pus la dispozitie, gratuit, unui numar de trei companii de asigurare un spatiu unde pot face constatarea daunelor vehiculelor implicate in accidente. Estimam afaceri in crestere in acest an, in ciuda scaderii pietei auto, ca urmare a maturizarii investitiei la cel mai mare complex al nostru, precum si in urma vanzarilor de masini second-hand si a intensificarii prezentei pe segmentul postvanzare", a declarat Silviu Docan, director general al Auto Cobalcescu.
El a aratat ca, in acest fel, soferii implicati in accidente gasesc in acelasi loc si biroul de Politie unde se face constatarea, si compania de asigurare, iar in final, isi pot repara tot acolo masina, fiindu-le oferite si unele discounturi. Pentru acest scop, in unitatea service din cadrul complexului functioneaza trei cabine de vopsit si 45 de elevatoare pentru lucrari mecanice.
"Practic, soferul implicat in accident vine la Politie, i se face constatarea pagubelor, dupa care firma de asigurare ii deschide dosarul, pentru ca apoi masina sa intre direct in service pentru reparatii", a continuat Docan.
Oficialul companiei a aratat ca in urmatoarea perioada colaborarea va fi extinsa si pentru alte companii de asigurare.Auto Cobalcescu detine in Bucuresti trei centre de vanzari si service prin care vinde lunar 40 de masini Renault si 60 Dacia.
Ultima si cea mai mare unitate din portofoliul companiei, finalizata recent, a necesitat investitii de 18 milioane de euro, suma reprezentand contravaloarea cladirii si a echipamentului, fara contravaloarea terenului. Complexul, pe trei niveluri, este amplasat pe un teren de 18.000 de metri patrati si are o suprafata construita de 26.000 de metri patrati.
Importatorii si dealerii de masini noi sustin ca piata auto totala nu va depasi in acest an nivelul de 150.000 de unitati, fata de 324.000 de unitati la cat a ajuns anul trecut.