Yazaki România şi Johnson Controls, cele mai mari companii din industria subansamblelor auto din judeţul Prahova, reangajează peste 300 de oameni din rândul celor peste o mie de angajaţi care au fost disponibilizaţi de cele două firme în perioada noiembrie 2008-martie 2009, ca urmare a creşterii comenzilor din ultimele luni.
"Am chemat la lucru aproximativ 200 de oameni disponibilizaţi în urmă cu câteva luni, pentru că au crescut comenzile cu aproximativ 25-30% atât pentru Toyota, cât şi pentru Ford, până aproape de nivelul dinainte de criză. Intenţionăm să chemăm la lucru pe toţi cei 450-500 de oameni aflaţi acum în şomaj", a declarat pentru Business Standard Roxana Bogan, director de resurse umane al Yazaki România, care a adăugat că în special Ford a profitat de pe urma programelor de relansare a pieţei din Germania. Oficialul Yazaki a arătat că firma este, totuşi, sensibilă la variaţiile pieţei şi depinde de durata programelor guvernamentale de măsuri anticriză. Şi cealaltă companie mare producătoare de componente auto din Prahova, Johnson Controls, a chemat înapoi o parte dintre personalul disponibilizat. "Johnson Controls angajează peste 100 de persoane din rândul celor care au fost disponibilizaţi recent. În plus, compania a renunţat la notificarea de preconcediere anunţată cu câteva luni în urmă", a precizat pentru Business Standard Sorina Florescu, purtător de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Prahova.
Producătorul de cablaje auto Yazaki, care are în prezent 3.500 de angajaţi la fabrica de la Ploiesti, a renunţat, în intervalul noiembrie 2008-martie 2009, la un total de 965 de salariaţi, potrivit directorului de resurse umane al companiei, Roxana Bogan. Aceştia s-au adăugat muncitorilor care şi-au depus singuri demisiile. Compania a concediat 110 angajaţi în noiembrie, 135 în decembrie, 309 în ianuarie, 217 în februarie şi 195 în martie, ca urmare a scăderii cu 25% în această perioadă a volumului comenzilor pentru cei doi clienţi ai companiei, Ford şi Toyota.
Pe de altă parte, producătorul de scaune şi de sisteme de interior, Johnson Controls, cu aproximativ 2.000 de angajaţi la cele trei fabrici pe care le are în România, a anunţat, la sfârşitul lunii martie, închiderea unui număr de zece fabrici la nivel global şi concedierea a circa 4.000 de salariaţi, din cauza scăderilor masive ale vânzărilor, potrivit Bloomberg. Oficialii companiei apreciază că dintre unităţile care se vor închide cele mai multe vor fi în Europa, unde firma americană estimează o scădere a producţiei auto de 12% în acest an, până la 14,3 milioane de unităţi. Industria auto autohtonă, cu aproximativ 200.000 de angajaţi, a consemnat în 2008 o creştere de aproape 40% a cifrei de afaceri totală, la 10,7 mld. euro, estimare ce cuprinde atât rezultatele dealerilor, cât şi pe cele ale constructorilor şi producătorilor de subansambluri.