2011-05-15
330 milioane de lei pentru intretinerea autostrazilor
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) estimeaza ca intretinerea multianuala a autostrazilor in perioada 2009-2012 va costa 330,389 milioane de lei, fara TVA (aproximativ 78,4 milioane de euro).
Cea mai mare suma, de 195,51 milioane de lei, fara TVA, (aproximativ 46,4 milioane euro) va fi utilizata pentru intretinerea Autostrazii Bucuresti-Cernavoda intre kilometrii 9,5 si 161.
Pentru Autostrada Bucuresti - Pitesti, intre kilometrii 10 si 106, si pentru centura Pitesti cu profil de autostrada in lungime de 13,6 kilometri vor fi alocati alocati 134,87 milioane de lei, fara TVA (aproximativ 32 milioane euro).
Pentru atribuirea contractelor, CNADNR va organiza doua licitatii, data prevazuta pentru inceperea procedurilor fiind stabilita la 1 septembrie. Contractele vizeaza lucrari de intretinere, de reparare, furnizarea materialelor de intretinere rutiera de iarna, servicii de deszapezire si paza.