Home :  Stiri auto  : Uzina de la Mioveni a produs 100.000 de cutii de viteze pentru Alianta Renault-Nissan ...

Stiri auto

2011-05-15

Uzina de la Mioveni a produs 100.000 de cutii de viteze pentru Alianta Renault-Nissan

Cutiile de viteze au fost expediate catre uzinele Renault din Franta (Maubeuge, Douai, Sandouville) si Turcia (Oyak) si catre uzinele Nissan din Marea Britanie (Sunderland) si Japonia (Oppama). Acestea echipeaza atat modele Renault (Clio, Modus, noul Kangoo, Megane, Scenic, noua Laguna), cat si Nissan (Tiida, Sentra, Versa, Latio, Livia, Note, Qashqai).

Uzina Renault Mecanique Roumanie, situata pe platforma industriala Mioveni, a produs deja 100.000 de cutii de viteze de tip TL4 pentru Alianta Renault-Nissan. Acestea au fost expediate catre uzinele Renault din Franta (Maubeuge, Douai, Sandouville) si Turcia (Oyak) si catre uzinele Nissan din Marea Britanie (Sunderland) si Japonia (Oppama), potrivit unui comunicat de presa.

Cutia de viteze de tip TL4 care se produce la Renault Mecanique Roumanie este prima cutie conceputa si utilizata in comun de catre Alianta Renault-Nissan. Este o cutie manuala de ultima generatie, cu sase rapoarte, capabila sa transmita un cuplu de pana la 240 Nm. Ea echipeaza atat modele Renault (Clio, Modus, noul Kangoo, Megane, Scenic, noua Laguna), cat si Nissan (Tiida, Sentra, Versa, Latio, Livia, Note, Qashqai).

Uzina Renault Mecanique Roumanie a fost inaugurata in mai 2008 pentru a raspunde nevoilor Aliantei Renault-Nissan.

Organele mecanice fabricate aici sunt destinate in totalitate exportului, capacitatea de productie fiind de 5.000 de cutii de viteze pe saptamana.

Renault Mecanique Roumanie acopera o suprafata de 29.000 de metri patrati si este integrata organizatoric in Uzina Mecanica Dacia. A fost construita in conformitate cu standardele Renault, iar investitia se ridica la peste 214 milioane de euro.









 10-02-2012

Reclama


  second hand  |  service-uri auto  |  dealeri auto  |  tractari  |  magazine  |  taxi  |  rent a car  |  financiar  |  legislatie  |  stiri  |  blog  |  contact 
Masini Consiliere Auto Mobilpay