Producătorul francez plănuieşte să livreze, peste numai trei ani, circa 160.000 de automobile propulsate cu baterii, în Israel şi Danemarca.
Renault va distribui 160.000 de automobile electrice pe an în Israel şi Danemarca, începând din 2011, vesteşte "businessgreen.com", care citează un interviu publicat în "The Guardian".
Informaţia a fost oferită la prima
mână cotidianul britanic de Jens Moberg, şeful companiei alături de care constructorul francez va implementa noua tehnologie în ţările mai sus meţionate, în parteneriat cu guvernele respective.
În 2011, Renault va dispune de cel puţin trei modele exclusiv electrice.
Într-o primă fază, soluţia tehnică agreată pentru depăşirea problemelor generate de realimentarea acumulatorilor va fi înlocuirea celor descărcaţi cu unii gata încărcaţi, în perimetre special desemnate, după tipicul clasic de schimbare
a buteliilor de aragaz.