Reprezentanţii Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) organizează, vineri, o acţiune la nivel naţional pentru combaterea vitezei excesive şi a altor abateri grave ce pun în pericol siguranţa circulaţiei, denumită "Alege viaţa!" şi care constă în amplasarea de radare în cascadă în zone cu risc sporit de producere a accidentelor.
Odată cu îmbunătăţirea condiţiilor meteorologice, numărul celor care sunt tentaţi să comită nereguli în traficul rutier este în creştere. Consecinţele, din păcate, de multe ori sunt tragice: pierderea de vieţi omeneşti sau rănirea gravă a unor persoane care pot rămâne cu sechele pentru tot restul vieţii, precizează Poliţia Română, citată de Mediafax.
La acţiunea IGPR vor participa efective de poliţie rutieră şi de ordine publică din toate judeţele.
În cadrul acţiunii vor fi folosite toate cele 449 de aparate noi destinate supravegherii traficului rutier şi măsurării vitezei de deplasare a autovehiculelor, alături de cele 235 de aparate radar deja aflate în dotarea poliţiei, multe dintre acestea urmând a fi amplasate în "cascadă" pe drumurile şi în locurile cu risc sporit de producere a accidentelor rutiere.
La acţiune va participa şi un elicopter din dotarea Inspectoratului General al Aviaţiei din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.